In Focus se bazează pe practica în teren şi evită predarea teoriilor seci şi lipsite de substanţă. În fiecare sesiune se străbat zeci de km în ţinuturi care oferă subiecte pentru aproape orice gen de fotografie.
PROGRAMUL workshopului cuprinde ture de fotografiere în condiţii complet diferite de la o zi la alta, astfel încât participanţii să îşi poată alege singuri, în funcţie de genul abordat şi stilul propriu, temele considerate importante. Workshopul nu obligă participanţii să lucreze un anume gen de fotografie sau într-un anume stil - oferă însă un material bogat care se poate plia pe interesele fiecărui participant.
Serile sunt rezervate discuţiilor direct pe fotografiile realizate în timpul zilei. Fiecare participant îşi va prezenta lucrările integral, fără a se face vreo selecţie în prealabil, pentru o analiză mai pertinentă şi identificarea lacunelor, respectiv evidenţierea potenţialului fiecărei fotografii.
|